Politica de confidențialitate
Ultima actualizare: octombrie 2026
Cine sunt
Operatorul datelor este Eduard Mitrofan, distribuitor independent Coral Club, persoană fizică. Nu am o firmă înregistrată. Adresă de contact: Calea Griviței nr. 22B, Sector 1, București. Email: salut@simplulapatrat.ro. Telefon: 0742 353 339.
Ce date colectez, de ce și pe ce temei
- Formularul de contact: nume, telefon (opțional), email, subiect și mesaj. Le folosesc doar ca să-ți răspund. Temei: consimțământul tău, art. 6(1)(a) GDPR, dat prin bifa din formular.
- Formularul de recomandare: prenume, telefon, email (opțional), mesaj și răspunsurile tale despre nevoile de sănătate, despre pentru cine cauți și dacă ești membru Coral Club. Le folosesc doar ca să te contactez și să-ți fac recomandarea cerută. Răspunsurile despre nevoile de sănătate sunt date privind sănătatea, o categorie specială de date. Temei: consimțământul tău explicit, art. 6(1)(a) și art. 9(2)(a) GDPR, dat prin bifa din formular. Dacă nu vrei să le dai, nu bifa și scrie-mi direct pe WhatsApp, fără să-mi povestești detalii medicale.
- Formularul pentru ghidul gratuit: prenume, telefon și email (opțional). Le folosesc ca să te contactez pe WhatsApp sau telefon în legătură cu ghidul. Temei: consimțământul tău, art. 6(1)(a) GDPR.
- Mesaje de marketing (opțional): dacă bifezi separat căsuța de marketing, îți pot trimite ocazional informații despre produse, oferte și materiale utile. Bifa nu este bifată din oficiu, iar refuzul nu influențează răspunsul la cererea ta. Temei: consimțământul tău, art. 6(1)(a) GDPR. Alegerea ta (da/nu) apare în emailul pe care îl primesc de la formular.
- WhatsApp, telefon, email: dacă mă contactezi direct, folosesc datele doar pentru conversația respectivă (temei: art. 6(1)(f) GDPR, interesul legitim de a-ți răspunde la mesajul tău).
Nu vând și nu închiriez datele tale. Nu iau decizii automate pe baza lor.
Cine mai are acces la date
- Furnizorul de găzduire și de email al site-ului, care procesează datele doar tehnic, ca să funcționeze formularele și căsuța de email.
- WhatsApp (Meta Platforms Ireland Ltd.), dacă îmi scrii pe WhatsApp sau apeși un buton de WhatsApp de pe site. Conversația se supune politicii de confidențialitate WhatsApp/Meta.
- Google, Meta și TikTok, prin cookie-urile și pixelii de analiză și de publicitate, doar dacă îți dai acordul în bannerul de cookies. Temei: consimțământul tău, art. 6(1)(a) GDPR și art. 4 din Legea 506/2004. Detalii în politica de cookies. Ei sunt operatori proprii pentru datele pe care le colectează.
- YouTube (Google Ireland Ltd.), doar dacă apeși pe un clip video. Până atunci nu se încarcă nimic de la YouTube.
- Coral Club România, pe ro.coral.club, unde se plasează comenzile. Acolo Coral Club este operator propriu, conform politicii lui. Datele din formularele de pe acest site nu le transmit către Coral Club.
Google, Meta și TikTok pot transfera date în afara Spațiului Economic European, pe baza garanțiilor oferite de ele (clauze contractuale standard sau Data Privacy Framework UE-SUA).
Cât timp păstrez datele
Mesajele și datele din formulare, inclusiv cele despre sănătate, le păstrez cel mult 12 luni de la ultima interacțiune cu mine, apoi le șterg. Dacă îți retragi consimțământul mai devreme, le șterg la cerere.
Drepturile tale
Ai dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate și opoziție, precum și dreptul de a-ți retrage consimțământul oricând, fără ca asta să afecteze ce s-a făcut înainte de retragere. Scrie-mi la salut@simplulapatrat.ro. Ai și dreptul de a depune plângere la ANSPDCP (dataprotection.ro).
Emailurile automate ale site-ului pleacă de la adresa no-reply@simplulapatrat.ro, care nu primește răspunsuri. Pentru orice solicitare folosește adresa salut@simplulapatrat.ro.